Eurostat: România a înregistrat în 2017 a treia mare creştere a vânzărilor prin poştă şi online din UE, de 26%

România a înregistrat în 2017 a treia mare creştere a vânzărilor prin poştă şi online din Uniunea Europeană, de 26%, la egalitate cu Lituania, cele mai mari creşteri având loc în Estonia (36%) şi Ungaria (32%), potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat și citate de News.ro.

În schimb, cele mai mari scăderi ale acestor vânzări au avut loc în Portugalia (9%) şi Finlanda (1%).

Volumul vânzărilor cu amănuntul realizate în 2017 prin case de comenzi prin poştă sau Internet a crescut cu 12% în Uniunea Europeană.

Vânzările cu amănuntul prin intermediul comenzilor poştale sau al Internetului au crescut în cea mai mare parte a ultimului deceniu, iar din 2014 creşterile anuale au depăşit 9%.

Pe ansamblul comerţului cu amănuntul, creşterea a fost  mai lentă începând din 2014, cu ritmuri anuale de 2%-3%.

Creşterea măsurată de Eurostat reprezintă variaţia indicelui volumului vânzărilor în intervalul 2016-2017.

Indicele volumului comerţului cu amănuntul măsoară evoluţia volumului comerţului cu amănuntul ajustat la variaţiile preţurilor (deflator), evoluţia cantităţii totale de bunuri vândute, pe baza datelor ajustate la efectele de calendar şi de sezon.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: