La data de 30 octombrie a.c., sediul Filialei CECCAR Brașov a fost gazda întâlnirii de lucru a profesioniștilor contabili cu reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP).
Specialiștii instituției au prezentat membrilor filialei noutățile legislative privind aparatele de marcat electronice cu jurnal electronic. Reamintim că, recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat, pe site-ul instituției, Ghidul cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare – în etapa preoperaționalizare Registru.
În cadrul întâlnirii au mai fost abordate teme precum eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale și înregistrarea în Spațiul Privat Virtual a persanelor fizice și juridice.

