FMI: Războiul comercial va afecta creşterea economică din Statele Unite şi China, în 2019

Fondul Monetar Internaţional a redus marţi estimările referitoare la creşterea economică din Statele Unite şi China, din cauza tarifelor introduse reciproc de cele mai mari economii ale lumii, relatează CNN, potrivit News.ro.

Estimările mai pesimiste survin în timp ce conflictul dintre Washington şi Beijing riscă să escaladeze şi să dăuneze celor două state.

”Când cele mai mari economii din lume nu se înţeleg, toată lumea are de suferit”, a declarat economistul şef al FMI, Maurice Obstfeld, la un briefing de presă referitor la raportul World Economic Outlook al instituţiei financiare.

În pofida ritmului rapid de dezvoltare din SUA, datorat reducerii taxelor, economiştii FMI anticipează încetinirea creşterii economice la 2,5% în 2019, de la 2,9% în acest an, din cauza conflictului comercial.

Administraţia Trump a impus tarife pentru aproximativ jumătate din produsele vândute anual de China în Statele Unite. Beijingul a răspuns cu tarife aplicate unor mărfuri americane în valoare de 110 miliarde de dolari.

Tarifele vor avea impact şi asupra economiei chineze.

Creşterea economică a Chinei va încetini la 6,2% în 2019, de la 6,6% în acest an, potrivit Fondului.

Impactul războiului comercial va fi resimţit şi dincolo de cele două ţări.

Creşterea economiei globale va rămâne puternică anul viitor, dar perspectivele vor fi mai puţin favorabile, comparativ cu luna aprilie.

FMI anticipează o creştere stabilă dar uşor mai lentă în 2019, din cauza dobânzilor mari şi a barierelor comerciale. Instituţia a redus estimarea de creştere economică cu 0,2 puncte procentuale, la 3,7%, şi a anticipat o tendinţă de încetinire pentru următorii câţiva ani.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: