Transportatorul aerian naţional Tarom a semnat luni, la Londra, contractul prin care achiziţionează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru companie. Cele cinci avioane au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei Tarom.
De altfel, directorul general al companiei, Werner Wolff, a declarat într-un interviu pentru News.ro, la începutul acestei luni, că Tarom va lansa curse directe spre Odesa, Tbilisi, Baku şi Erevan, până la toamnă, cel mai probabil, şi poartă negocieri avansate pentru cumpărarea a încă cinci aeronave. În plus, alte maximum 13 avioane vor sosi în flota companiei cel mai probabil de anul viitor.
Semnarea acestei comenzi ferme între compania Tarom, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm şi Boeing, prin Kevin G. McAllister – preşedinte şi director executiv al Boeing Commercial şi Ihssane Mounir – vice-preşedinte de marketing şi vânzări, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough International Airshow, evenimentul aerospaţial al anului din Europa.
”Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede şi începerea procedurilor pentru ca Direcţia Tehnică a Tarom să devină partener oficial Boeing, precum şi achiziţia în leasing operational a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota Tarom”, arată comunicatul Ministerului Transporturilor.
Modelul Boeing 737 MAX 8 este dotat cu motoare de tehnologie avansată şi este îmbunătăţit pentru a oferi mai mare eficienţă şi fiabilitate.
”Majoritatea guvernelor din Europa şi de peste ocean se află la acest eveniment. Prezenţa reprezentanţilor Guvernului României la Farnborough oferă oportunităţi reale de colaborare şi dezvoltare a relaţiilor punctuale cu partenerii noştri, inclusiv pe componenta de transporturi aeriene”, mai informează ministerul.
Târgul aviatic de la Farnborough reuneşte, până în 22 iulie, peste 70.000 de reprezentanţi ai industriei aerospaţiale care îşi prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.
La nivelul anului trecut, gradul de ocupare al aeronavelor Tarom a fost de 68%.
Numărul pasagerilor transportaţi de Tarom a crescut în primul trimestru din acest an cu 22%, comparativ cu T1 2017, În acelaşi timp, factorul de încărcare al aeronavelor a crescut cu circa 11%. Compania realizează un plus de venituri de 18% faţă de T1 2017.
Pentru acest an, compania a prevăzut o sumă de 440,24 milioane lei pentru investiţii, din care peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017.