CECCAR Filiala Prahova a organizat, recent, o întrunire cu experții contabili și contabilii autorizați din județ cu participarea unor reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).
Modificările legislative în domeniul muncii în anul 2017 au fost tema întrunirii amintite, fiind dezbătute, pe larg, aspecte legate de aplicarea corectă a acestora în activitatea financiar-contabilă.
Peste 40 de membri ai filialei au discutat, împreună cu Dumitra Ionescu, inspector-șef ITM Prahova, și doi consilieri juridici ai instituției menționate, despre contractele de muncă cu timp parțial, evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, munca prestată la domiciliu, contractul colectiv de muncă, repartizarea inegală a timpului de lucru.
Totodată, membrii filialei au analizat cu reprezentanții ITM unele spețe întâlnite în practica profesională. La finalul întrunirii, membrii filialei au avansat propunerea ca astfel de reuniuni cu oficialii ITM să aibă loc trimestrial, având în vedere importanța lor pentru clarificarea legislației în domeniu.