România are un deficit bugetar de 4,1% în trimestrul al doilea

România a înregistrat un deficit bugetar de 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB), date ajustate sezonier, în trimestrul al doilea al acestui an, cel mai mare din Uniunea Europeană (UE), potrivit datelor publicate marţi de Eurostat și citate de News.ro.

Datele sunt calculate după metodologia European System of Accounts (ESA 2010).

După România, cele mai mari deficite bugetare, date ajustate sezonier, le-au înregistrat Marea Britanie (3,4%), Franţa (2,8%), Portugalia (1,6%), Slovacia (1,4%), Austria şi Polonia (cu câte 1,2%).

La nivelul celor 28 de state ale UE, deficitul bugetar a crescut la 1,3%, date ajustate sezonier, faţă de 1,1% înregistrat în primul trimestru al acestui an.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni ale acestui an cu un deficit de 6,5 miliarde lei, reprezentând 0,78% din PIB, în creştere de peste două ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate în septembrie pe site-ul Ministerului Finanţelor.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: