CECCAR Ialomița: Progresul și educația financiară

Filiala Ialomița a organizat miercuri, 12 octombrie a.c., în cadrul Salonului Anual de Carte pregătit de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”  din Slobozia, seminarul cu tema Progresul și educația financiară.

Invitați la această dezbatere au fost elevi ai liceelor de la nivel local și cadre didactice de specialitate economică și nu numai, membri ai filialei și reprezentanți ai compartimentelor financiar-contabile ale instituțiilor publice locale.

Discuțiile cu elevii au fost moderate de Camelia Malama, vicepreședinte al CECCAR, iar președintele filialei Ialomița, Dumitru Moldoveanu, a prezentat modalitățile de acces la profesia de expert contabil și contabil autorizat, precum și avantajele pe care le oferă acest domeniu de activitate. S-a subliniat, totodată, importanța educației în evoluția societății, motiv pentru care CECCAR construiește, alături de licee de specialitate, de mediul universitar, un cadru care să contribuie la creșterea gradului de cunoaștere în domeniul economic.

Aceasta a fost cea de-a noua participare a filialei la acțiunile organizate cu prilejul Salonului de Carte, unul dintre cele mai longevive evenimente culturale din județ, ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, prilej cu care au fost prezentate publicului și titlurile de specialitate ale Editurii CECCAR.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: