Filiala Ialomița a organizat, la 15 iunie a.c., seminarul cu tema Actualități ale legislației în domeniul muncii, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), în baza protocolului de colaborare existent.
Membrii au primit informații cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, precum și referitoare la implicațiile sociale și economice ale acestui fenomen din partea Aureliei State, șef al Serviciului inspecția muncii, din cadrul ITM.
Au fost prezentate, de asemenea, modificările Legii zilierilor și implicațiile acestora mai ales în domeniul agriculturii, un domeniu specific județului Ialomița.
Împreună cu specialistul ITM membrii au dezbătut diverse spețe, profesioniștii contabili solicitând soluții la modul de interpretare și aplicare a prevederilor din acest domeniu.