BCE a menţinut neschimbate dobânzile şi măsurile de stimulare

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi neschimbate dobânzile şi măsurile de stimulare, în conformitate cu aşteptările analiştilor, pentru a ajuta redresarea economică lentă din zona euro, transmite Reuters, conform News.ro.

Consiliul guvernatorilor a confirmat principala dobândă, pentru refinanţarea operațiunilor, la nivelul zero, dobânda pentru depozitele overnight la -0,4%, şi dobânda pentru facilitatea marginală de finanţare la 0,25%.

Potrivit BCE, dobânzile vor rămâne la minimele record actuale o lungă perioadă de timp, instituţia fiind pregătită chiar să crească sau să extindă achiziţiile de obligaţiuni, dacă perspectivele economice se vor înrăutăţi.

”Dacă perspectivele vor deveni mai puţin favorabile, sau dacă condiţiile financiare nu vor mai permite continuarea progreselor spre o ajustare sustenabilă a inflaţiei, consiliul guvernatorilor este pregătit să crească programul, ca durată sau mărime”, se arată într-un comunicat al BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă pe care o va susţine preşedintele BCE, Mario Draghi, aşteptat că recunoască îmbunătăţirea perspectivelor dar şi existenţa unor riscuri mari, care justifică menţinerea măsurilor de stimulare.

BCE a decis în decembrie prelungirea programului de stimulare până la sfârşitul acestui an, dar reducerea achiziţiilor de obligaţiuni de la 80 de miliarde de euro la 60 de miliarde de euro pe lună, începând din aprilie.

Date publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat au arătat că inflaţia din zona euro a accelerat în decembrie la 1,1%, de la 0,6% în noiembrie.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: