Sectorul britanic al serviciilor a crescut în mod neaşteaptat în decembrie, cu cel mai ridicat ritm din mai mult de un an, susţinând avansul economiei la sfârşit de an, relatează Bloomberg, conform News.ro.
Indicele privind intenţiile de achiziţii ale managerilor din sectorul serviciilor a urcat în decembrie de la 55,2 puncte la 56,2 puncte, potrivit IHS Markit. Un nivel de peste 50 de puncte indică expansiunea activităţilor.
Împreună cu indicii referitori la industria prelucrătoare şi construcţii, datele Markit sugerează o creştere de 0,5% a economiei britanice în sectorul patru, ritm apropiat de cel obţinut în trimestrul al treilea.
Indicele compozit PMI pentru toate cele trei sectoarele a urcat la cel mai ridicat nivel atins după iulie 2015.
Chiar dacă datele sugerează că economica continuă să evolueze bine după referendumul din iunie pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, riscurile există.
Încrederea în economie a oamenilor de afaceri din sectorul serviciilor rămâne sub media pe termen lung, respondenţii citând ca surse de incertitudini Brexitul şi alegerile care vor avea loc în unele state europene.
Presiunile inflaţioniste continuă să se acumuleze, din cauza slăbiciunii lirei sterline şi a costurilor mai mari ale alimentelor şi carbunranţilor.
Preţurile percepute de companii au crescut în decembrie cel mai mult după aprilie 2011, potrivit Markit.
Un raport separat publicat joi de Camera britanică de Comerţ afirmă că majorările de preţuri ale companiilor britanice vor fi inevitabile, din cauza costurilor mai mari.
Accelerarea inflaţiei reprezintă o problemă pentru Banca Angliei, care anticipează încetinirea creşterii economice în 2017.
Banca Angliei a redus dobânda cheie la un minim record, după referendumul din iunie.