Economia SUA a creat 2,16 milioane de locuri de muncă în 2016, iar salariile au crescut cu 2,9%

Economia Statelor Unite a generat, în 2016, 2,16 milioane de noi locuri de muncă, în ciuda unui avans sub estimări în ultima lună a anului, în timp ce salariile au urcat, în medie, cu 2,9% pe parcursul anului trecut, cel mai mare avans din 2009, relatează Reuters, conform News.ro.

Departamentul american al Muncii a anunţat că, în decembrie, numărul de locuri de muncă, excluzând sectorul agricol, a urcat cu 156.000, nivel sub estimărila analiştilor, care anticipau 178.000 de noi slujbe.

Totuşi, datele privind piaţa muncii rămân solide, în condiţiile în care economiştii estimează că economia americană trebuie să creeze în fiecare lună, în medie, în jur de 100.000 de locuri de muncă pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei în vârstă de muncă.

De asemenea, salaruiul mediu orar din SUA a avansat în decembrie cu 10 cenţi, sau 0,4%, faţă de luna precedentă, după un declin de 0,1% în noiembrie.

În urma evoluţiei, rata anuala de creştere a salariilor a ajuns la finalul anului 2016 la 2,9%, nivel maxim din iunie 2009.

Rata şomajului a urcat uşor în decembrie, la 4,7%, de la 4,6% în noiembrie, când s-a atins un nivel minim al ultimilor nouă ani.

Totuşi, nivelul şomajului rămâne sub pragul de 4,8%, considerat de Federal Reserve, banca centrală americană, ca fiind rata „naturală” a şomajului.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: