Lira sterlină a urcat la maximul ultimelor două luni faţă de dolar

Lira sterlină a urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni faţă de dolar, în a doua zi de audieri la Curtea Supremă legate de implicarea sau nu a Parlamentului în declanşarea negocierilor de ieşire din UE, traderii sperând că Guvernul va pierde, iar Brexit-ul dur va fi evitat, transmite Bloomberg.

Moneda britanică este în creştere pentru a şasea zi consecutiv, după ce în noiembrie a înregistrat primul avans lunar din aprilie.

Guvernul a pierdut cazul la Înalta Curte, iar dacă decizia va fi confirmată de Curtea Supremă, atunci Parlamentul va avea un cuvânt de spus în procesul de ieşire din UE. Acest fapt a temperat temerile traderilor legate de un aşa-numit Brexit dur, în care Marea Britanie ar pierde accesul la piaţa unică, ceea ce susţine lira.

”Investitorii cred că şansele de câştig ale Guvernului la Curtea Supremă sunt destul de scăzute”, a spus Jane Foley, analist la Rabobank International în Londra, citat de News.ro.

Lira este în urcare cu 0,2%, la 1,2758 dolari pe unitate, după ce în timpul tranzacţiilor a atins 1,2775 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 4 octombrie.

Moneda britanică este în urcare cu 0,2%, la 84,4 pence pentru un euro, după ce luni a atins 83,05 pence pentru un euro, cel mai ridicat nivel după 22 iulie.

150 150 CECCAR FM
Distribuie pe: